| |
| | Cu nu foarte mult timp în urmă, într-o pajişte neliniştitor de aproape de aici, trăia şi păştea o turmă de oi. Ele erau păzite de un cîine, care dădea socoteală în faţa stăpînului, dar în ciuda tuturor eforturilor sale, din cînd în cînd o haită de lupi din apropiere ataca turma.
Într-o zi, nişte oi, mai îndrăzneţe decît restul, s-au strîns pentru a discuta dilema lor. "Cîinele nostru este bun şi vigilent, însă el este unul singur iar lupii sînt mulţi. Lupii pe care îi prinde nu sînt întotdeauna omorîţi, iar stăpînul judecă şi eliberează mulţi dintre ei ca să ne atace din nou, pentru motive pe care nu le înţelegem. Ce putem face? Sîntem oi, nu dorim să fim şi mîncare!"
Una din oi a luat cuvîntul şi a spus: "Dinţii şi ghearele sînt cele care îl fac pe lup atît de cumplit pentru noi. E în firea sa să atace - şi va găsi orice cale pentru aceasta - dar instrumentele pe care le are sînt cele care îi permit să o facă. Dacă am avea astfel de dinţi, am putea să ne luptăm şi să oprim această barbarie." Celelalte oi au încuviinţat prin ovaţii şi împreună s-au dus la grămada de oase rămase de la lupii morţi, strînsă într-un colţ al pajiştii, de unde au adunat colţi şi gheare pe care le-au transformat în arme.
În acea noapte, cînd au venit lupii, oile proaspăt înarmate s-au repezit cu armele asupra lor, i-au lovit şi le-au strigat "Plecaţi! Nu sîntem mîncare!" alungînd lupii, care fură uluiţi. De cînd ajunseseră oile atît de îndrăzneţe şi atît de periculoase pentru lupi? De cînd aveau oile dinţi? Era de neînchipuit!
A doua zi, înfierbîntate de victorie şi agintîndu-şi armele, ele s-au apropiat de turmă pentru a-şi anunţa descoperirea. Însă, în timp ce se apropiau, turma s-a strîns într-un grup compact şi a început să strige "Reeeeeeeele! Lucruri reeeeeeeele! Aveţi lucruri rele! Ne e frică! voi nu sînteţi oi!"
Oile curajoase s-au oprit, uimite. "Dar sîntem surorile voastre" strigară ele. "Tot oi sîntem, doar că nu dorim să fim mîncare. Priviţi, noii dinţi şi noile gheare pe care le avem ne-au salvat de la măcel. Ele nu ne-au prefăcut în lupi, ci ne-au făcut egalele lupilor şi ne-au apărat de răutatea lor!"
"Reeeeeeele!", strigă turma,"lucrurile sînt rele şi vă pervertesc, ne e teamă de ele. Nu le puteţi aduce în turmă, ne înspăimîntă!". Aşa că oile înarmate au decis să îşi ascundă armele, pentru deşi nu doreau să înspăimînte turma, ele voiau să rămînă în ţarc. Dar nu erau dispuse să se reîntoarcă la nopţile de teroare în care aşteptau venirea lupilor.
Cu timpul, lupii atacau mai rar şi căutau o pradă mai uşoară, pentru că nu aveau îndrăzneala să atace oi cu dinţi şi gheare ca ale lor. Neştiind care oaie are colţi şi care nu, ei au ajuns să elimine aproape complet oile din meniu, excepţie făcînd doar raidurile ocazionale, din care cel puţin un lup nu se mai întorcea. Apoi, într-o zi, pe cînd turma păştea lîngă apă, arma uneia dintre oi i-a alunecat din cutele blănii, iar turma iar a strigat terorizată, "Reeeeeele! Încă mai aveţi acele lucruri rele! Trebuie să vă izgonim de lîngă noi!".
Zis şi făcut. Marea şefă a oilor împreună cu curtea sa şi cu consiliul, încurajaţi de cuvintele finanţatorilor şi consilierilor lor, a instalat marcaje şi totemuri la marginile pajiştii prin care se interzicea prezenţa armelor ascunse pe teritoriul acesteia. Oile înarmate au protestat în faţa consiliului spunînd "este şi pajiştea noastră, şi niciodată nu v-am făcut vreun rău! Spuneţi.ne, cînd v-am vătămat? Lupii, nu noi, sînt cei care vă atacă. noi sîntem tot oi, dar noi nu sîntem mîncare!". Dar turma nu voia să asculte, şi le-a acoperit cu strigăte de "Reeeeeeele! nu vrem să ascultăm cuvintele voastre meşteşugite! Voi şi lucrurile voastre sînteţi rele şi ne veţi face rău!".
Întristate de respingere, oile înarmate s-au mutat mai departe îşi duceau zilele la marginea turmei, încercînd din cînd în cînd să vorbească surorilor lor pentru a le convinge că este înţelept să aibă astfel de dinţi, însă fără mare succes. Le venea greu să vorbească cu cele care, cînd le auzeau vorbele, dădeau ochii peste cap şi o luau la fugă strigînd "Reeeele! Lucruri rele!".
În noaptea următoare, s-a întîmplat ca lupii să treacă pe lîngă totemurile şi marcajele oilor. Aceştia şi-au spus: "Oile astea chiar sînt proaste! Tocmai ne-au spus că nu au dinţi! Fraţilor, să mîncăm!". Şi s-au aruncat asupra oilor făcînd măcel printre ele. Cînele a luptat cu vitejie, adesea părînd să fie în două locuri în acelaşi timp, dar nici măcar el nu a putut să oprească masacrul. Doar cînd au venit celelalte oi cu armele lor au fugit lupii, care şi-au jurat unul altuia că vor rămîne la marginea păşunii în aşteptarea viitorului prilej de atac, pentru că, dacă oile au fost atăt de proaste o dată, vor mai fi şi altă dată. Aşa au făcut şi continuă să facă pînă în zilele noastre.
Dimineaţa, oile înarmate s-au adresat turmei spunînd: "Vedeţi? Dacă lupii ştiu că nu aveţi dinţi, se năpustesc asupra voastră. De ce să fiţi o pradă? A fi oaie nu înseamnă să fii pradă pentru lupi!". Dar turma a izbucnit în strigăte, mai slabe, pentru că erau mai puţine oi, dar nu mai puţin înspăimîntate: "Reele! astea sînt lucruri rele! Dacă ar fi interzise, lupii nu ne-ar mai face rău! Reeeeeele!". Celelalte oi nu au putut decît să clatine din cap şi să ofteze. Oile din turmă uitaseră ca pînă şi ele aveau dinţi, cum altfel păşteau păşunea? Prădătorii, precum lupii ori şacalii, doar ei îşi foloseau dinţii pentru a face rău. Dacă li s-ar smulge colţii, aceste bestii ar lua colţii şi ghearele altcuiva, poate chiar dinţii laţi şi plaţi ai oilor pentru a-i folosi în scopuri rele.
Oile îndrăzneţe ştiau că colţii şi ghearele nu le schimbaseră. Ele păşteau în continuare ca celelalte oi, îşi creşteau mieii primăvara şi se salutau cu prietenul lor, cîinele, cînd aceste trecea printre ele. Ele însă nu puteau domoli spaima turmei, care se înălţa în aceasta ca un vechi duh neguros şi întunecat şi nu putea fi nici domolită de raţiune, nici rispită de lumina zilei.
Astfel că au hotărît să îşi păstreze armele, ţinîndu-le însă ascunse de turmă; să îndure frica şi aversiunea surorilor lor şi chiar să le apere la nevoie, pînă în ziua în care turma va învăţa să înţeleagă că atît timp cît vor fi lupi noaptea, oile vor avea nevoie de dinţi pentru a-i alunga.
Ele vor rămîne oi, dar nu vor fi mîncare!